Teofil

Pentru cunoscătorii biografiei autorului Drumului spre Polul Sud, acest text care pornește de la figura deja emblematică a lui Teofil Răchițeanu, un poet productiv, retras de zeci de ani în Apuseni, nu avea să surprindă prea mult. Montaniard pasionat fiind, se știe, drumurile lui Alexandru Vlad prin Apuseni țin deja de domeniul legendei, iar prietenia dintre cei doi e tot din aceeași sferă a evidenței. Așa că nu e de mirare că autorul Aripii grifonului ținuse să facă și-o proză din asta: aici, totul pornește de la vizita pe care naratorul, abătut de la o excursie pe munte (tot un mare amator de astfel de ieșiri), o face unui prieten vechi, Teofil, la cabana lui izolată din munți. Narațiunea are aparența unui text clasic. Felul în care e redat spiritul comunității pe care o surprinde — și în jurul căreia Teofil gravitează ca un amfitrion absolut —, prin descrieri naturiste graduale, alternate, care duc treptat spre destinația finală a naratorului (casa lui Teofil) anticipează, deja, discret, scopul textului, „destinația” lui finală.

Andreea Pop