Cărţile pe care le cauţi!
CONT CLIENT CONTACT TELEFONIC INFO LIBRARIE.NET
Menu
LIBRARIE.NET Cos cumparaturi
CAUTARE
LIBRARIE.NET
CAUTARE
COS

Masline aproape gratis. Proze asortate

Masline aproape gratis. Proze asortate
Pret de lista: 6000
Preț: 5400
Reducere: 600 lei (10%)
  • Carte in stoc la furnizor
  • Livrare estimativă în 7 zile
  • Preț promoțional valabil în limita stocului. Vezi regulament promoție.
Cod produs: 499092
Autor(i): Alexandru VLAD
Editura: Scoala Ardeleana
Colectia: Mari Scriitori ai Transilvaniei
Anul aparitiei: 2025
Nr. pagini: 200 pagini
Tip coperta: necartonata
ISBN: 9786303142838
Categorii: Fictiune, Proza scurta, Carti
Niciodată nu trebuie să se observe cât de greu ai scris textele. Cititorul citeşte cu gândul, nu cu gramatica, nu cu regulile, nu cu inteligenţa. Dacă tu reuşeşti să te laşi citit cu gândul lui, ai ajuns deja foarte aproape de inima lui. (Alexandru Vlad)

Însuşirile esenţiale scriitorului de proză le stăpâneşte ferm: e sobru, concis, îmbină mereu detaliile scenografice (spaţiale, meteorologice, vestimentare, temporale, cinetice etc., etc.) cu expunerea stărilor psiho-sensibile ale personagiilor, păstrând totodată neabătut firul naraţiunii. Altă proprietate de seamă e capacitatea (rar întâlnită şi la cei mai mari dintre scriitori) menţinerii misterului enunţiativ. (N. Steinhardt)

O anume psihologie a perifericului, din care Alexandru Vlad și-a făcut, până la urmă, un soi de blazon personal, e definitorie atât pentru întreaga lui biografie, cât și pentru rețeaua de semnificații de adâncime a operei. Fără să ocupe o poziție oficial consacrată, ca de exemplu aceea pe care și-o câștigaseră în anii ’80 un Mircea Nedelciu ori, ceva mai aproape ca practică a textului (în ciuda unor poetici destul de diferite, totuși), Gheorghe Crăciun, în vecinătatea cărora a fost așezat, cu toate diferențele de viziune și stil care îi despart, traiectoria literară (și nu mai puțin și cea interioară) a autorului Măslinelor aproape gratis e, în mod paradoxal, pe cât de urmărită cu interes și apreciată, pe atât de marginală în ceea ce privește fixarea poziției sale în rândul literaturii ultimelor patru decenii. (Andreea Pop)

Alexandru Vlad are un mod de a-şi compune frazele care fascinează prin naturaleţea şi simplitatea aparentă care maschează o elaborată arhitectură interioară. Există în spatele frazării tentaţia unei muzicalităţi aproape poetice, un balans reţinut între detaliul puternic şi elementul constructiv natural. Vocea naratorială principală dezvăluie un autor cu umor reţinut, o perdea de realism frust în faţa unei melancolii neostentative. (Victor Cubleșan)

Mă pierdusem, iată, într-un Paris plini de arlechini. Cum să nu te pierzi? Era o aglomeraţie de festival bizar, pălării largi, şepci moi, gulere enorme. Grupurile în care ajungeam se desfăceau imediat. Iar de un personaj cu două feţe nu puteam scăpa în niciun chip, intram în ganguri, ieşeam de sub colonade, şi mă descoperea de fiecare dată. „Tot tu eşti?!” întrebam disperat când îl vedeam în faţa mea, în urma mea, prinzându- mă iar de mână. La început păruse prietenos şi curios, vag agasant, dar apoi gesturile lui au devenit tot mai posesive. Mă intercepta fără greş, se dezlipea dintr-un grup compact, dintr-un colţ întunecos, indiferent dacă eram înăuntru sau afară. Avea probabil un braţ mai lung, pe care îl strecura pe sub al meu. (Alexandru Vlad)
Produse similare
Teofil
Teofil 2026
26.00 lei
Stoc furnizor
Lumea sexului (editie de buzunar)
31.70 28.53 lei -10%
Stoc furnizor
Istoria lecturii. Cartea perfecta pentru orice iubitor de carti
74.00 59.20 lei -20%
Stoc limitat!
Poemele. The poems
21.10 19.00 lei -10%
Stoc furnizor
Reglarea strungurilor automate
Stoc epuizat
Lumea sexului
Stoc epuizat
Zile linistite la Clichy
Stoc epuizat
Noi si ceilalti
Stoc epuizat
Alte produse vizitate recent
Creta - incepe calatoria
31.60 25.30 lei -20%
Stoc limitat!
Analiza numerica
180.80 171.76 lei -5%
Stoc furnizor
Baiatul si cainele
59.00 53.10 lei -10%
Stoc limitat!
Netter's Physiology Coloring Book
114.10 lei
Stoc furnizor
FACEBOOK LIBRARIE.NET INSTAGRAM LIBRARIE.NET PINTEREST LIBRARIE.NET YOUTUBE LIBRARIE.NET
© 2026 LIBRARIE.NET SRL - CUI RO13784260 - J16/181/2001
SAL SOL