Toate numele Felizei

Ianuarie 1982. Sculptoriţa columbiană Feliza Bursztyn moare într-un restaurant din Paris. Avea patruzeci şi opt de ani. Era în compania soţului ei şi a patru prieteni. Unul dintre ei, scriitorul Gabriel García Márquez, a scris ulterior un articol în care constata simplu, dar plin de mister: „a murit de tristeţe”. În roman, Juan Gabriel Vásquez pleacă de la aceste cuvinte în încercarea de a investiga viaţa secretă ori necunoscută a unei femei extraordinare. Feliza Bursztyn a provocat permanent, prin viaţa şi opera sa, atât societatea columbiană, cât şi scena artistică internaţională. Fiica a doi expatriaţi evrei din Columbia, artistă revoluţionară al cărei spirit critic şi rebel a fost considerat adesea un pericol de către regimul politic al vremii, viaţa Felizei Bursztyn a ilustrat tensiunile secolului XX şi, mai presus de toate, năzuinţa femeilor de a-şi putea controla propria existenţă.

„Realitatea, ficţiunea, o imaginaţie iscoditoare şi un mare talent de povestitor se contopesc în acest minunat roman biografic ce scoate la lumină multă frumuseţe, durere şi tragedie. Toate numele Felizei nu e doar o nouă operă valoroasă din palmaresul deja impresionant al lui Vásquez, ci şi o nouă performanţă ce-i confirmă autorului columbian poziţia în rândul talentelor de marcă ale Americii Latine contemporane.” (World Literature Today)

„Temele obişnuite ale lui Vásquez reuşesc să construiască în această biografie romanţată o demonstraţie extraordinară a modului în care violenţa politică ajunge să corodeze şi să îngrădească totul şi cum tragedia bate la uşă în momentele în care te aştepţi cel mai puţin.” (El País)

„O carte foarte bună. Atât prin forţa şi amploarea prozei sale, cât şi prin legătura acesteia cu ceea ce poate fi terenul cel mai fertil al limbajului ficţiunii şi, prin extensie, al literaturii: capacitatea de a depăşi limitele, de a investiga zonele ascunse, ceea ce nu se vede, ipoteza primă. Vásquez, cu o umanitate incoruptibilă, construieşte o persoană, adică o legendă. Nu există un omagiu mai mare şi mai plin de sens.” (La Opinión de Málaga)