Clandestin

„Îmi amintesc că o vreme, în fiecare noapte, înainte de culcare, ne jucam de-a „cel mai frumos cuvânt de azi“ și odată tu ai spus clandestin și mi s-a părut cel mai frumos cuvânt auzit vreodată, mi l-am notat în jurnalul secret, pe care mi-ar fi plăcut să-l descoperi, am scris acolo clandestin de mai multe ori și nu l-am mai uitat niciodată. Nu știam ce înseamnă, dar nici nu voiam neapărat să aflu. Pentru mine însemna un secret, ceva care îți taie respirația. După câtva timp, ne-am plictisit și am renunțat la joc.“ Marin Mălaicu-Hondrari

„Acest al cincilea roman al lui Marin Mălaicu-Hondrari — un road novel epistolar desfășurat între dealurile Bistriței și insulele Camarile — este, poate, cel mai livresc & muzical și totodată cel mai aventuros epic.Atmosfera, personajele, temele, stilul sunt toate recognoscibile, dar în același timp au o remarcabilă prospețime dată de o anume nonșalanță narativă, de umorul și erotismul dialogurilor, de galeria de personaje neaoșe și cosmopolite, precum și de dramatismul istoriilor de familie și al situațiilor neobișnuite, pendulând între trecut și prezent, în turația motorului și foșnetul vinilului. Pitoresc și exotic, polifonic și intimist, livresc și detectivist, feminin și crud, Clandestin pare scris de un Bolaño ajuns la Sângeorz-Băi pentru a răzbuna în secret, în timp ce ascultă în loop Jimi Hendrix, o crimă politică petrecută în timpul mineriadei.” Marius Chivu

„Un roman de forță tăcută, acest Clandestin, al cărui ultim paragraf are, pentru cititor, efect aproape balistic. E drept, povestea însăși conduce într-acolo, căci Marin Mălaicu-Hondrari așază din nou în prim-plan un sniper (o mai făcuse cu niște ani în urmă, altundeva), fratele vitreg, dar atașat al protagonistei. Intervenția lui repune lumea în matcă și are darul de «a limpezi mintea», ni se spune, «pentru totdeauna». Gest necesar, la urma urmelor, căci epoca e coloidal tulbure, cu mineriadele și suspiciunile și provizoratul și politicianismul și averile și carierele și insensibilitatea ei. Însă aceasta e soluția la vedere, impusă de fapte. Salvarea, adevărata salvare, vine în realitate din poezie, personajul cel mai discret al cărții, cel în care Marin-Mălaicu Hondrari crede în surdină, fără pompă, fără ceremonial, și care nu doar că plutește pe deasupra frazelor, dar ajunge, adeseori, să le și locuiască intim.” Cosmin Ciotloș