De altundeva, Revelatia

Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne afectează cel mai mult. Ignorându-le, ne ignorăm. Cartea de față ar vrea să le facă accesibile. Locul privilegiat al revelației se află în tradiția iudaică și creștină care a primit-o și meditat-o plecând de la cele două Testamente. Ne-am dus aici ca să vedem.

Înainte de asta însă am fost nevoiți să deconstruim. Pentru că niciun termen biblic nu corespunde exact conceptului modern de revelație. Încă și mai uimitor: termenul însuși s-a impus târziu (Toma d’Aquino) prin opunerea cunoașterii raționale cunoașterii inspirate de Dumnezeu. Modernității Luminilor până la Kant i-a fost ușor să recuze Revelația biblică în numele concepției ei foarte înguste de raționalitate. Mulți teologi au menținut termenul fără precauții.

De aceea am fost nevoiți să încercăm să-l re-gândim plecând de data asta de la fenomenalitate. Fiindcă textele biblice oferă mai întâi și mai cu seamă relatări ale unor fenomene, atât simple, cât și ieșite din comun: manifestări, apariții, semne, miracole, străluciri orbitoare, întunecimi adânc și o Înviere. Putem din principiu să le eliminăm ca basme. Strict filozofic și fenomenologic, înainte de a emite o judecată despre existența sau inexistența a orice ar fi, tot ce se arată trebuie să fie descris.

De unde încercarea de față de a descrie ceea ce textele biblice vor cu încăpățânare să facă să se vadă. Se deschide astfel o nouă definiție a cunoașterii: nu doar să acceptăm ceea ce am crezut mai întâi că am înțeles, ci de a vedea (sau nu) ceea ce mai întâi acceptăm (sau refuzăm) să privim, răsturnând ordinea intelectului și voinței. Ceea ce Augustin a tematizat prin formula: „Nu se intră în adevăr decât prin iubire.”

Și atunci chiar ființa și timpul se pot primi așa cum se dau: nu în închiderea lumii noastre, ci ca un dar de altundeva. Fiindcă în acest altundeva suntem vii, ne mișcăm și suntem.