Descultele regale

Radu Negrescu-Suțu s-a complăcut, în aceste nuvele onirico-fantastice, a confunda ficțiunea cu realitatea și invers, mixându-le într-un athanor… literar, precum îi place să spună, diferit de tiparele cunoscute, încercând, în speranța că va reuși, să-și surprindă cititorii. Sau sa se surprindă pe sine însuși.
Le-aș putea compara, într-o oarecare măsură, cu niște romane polițiste, în sensul că el, cititorul, nu află decât în final că asasinul este de fapt cel la care nu se gândea și aștepta nimeni și aceasta întrucât finalul nuvelelor sale este întotdeauna neprevăzut și surprinzător. Cum de obicei este viața însăși.

Abordând îmbinarea realului cu imaginarul, multe fapte, locuri, situații și personaje care există realmente par născocite, pe când altele, care par adevărate, sunt de fapt inventate. Iar derularea acțiunii este de fiecare dată o călătorie prin timp, prin lume, prin istorie, prin limba română, prin noi înșine, fără început și sfârșit clar, așa cum de obicei sunt visele, vise în cadrul unor alte vise, pe care cutezăm uneori a le explora.
Radu Negrescu-Suțu ne invită în aceste pagini într-o călătorie prin niște tărâmuri nevăzute și nebănuite ale subconștientului nostru, în care orice asemănare cu persoane sau situații reale cunoscute nouă nu este, bineînțeles, decât pura coincidentă sau intempestivă întâmplare.

Valeriu Mărgineanu