Rebecca insangerata

Ion Țoanță folosește abil tehnica flashbackului pentru a construi un roman polițist spectaculos, cu personaje tipice pentru lumea afaceriștilor mafiotizați ai societății românești postrevoluționare, ale căror biografii și legături dubioase coboară în timp spre începuturile comunismului dejist și chiar mai departe, în interbelicul legionar. Imense rețele de corupție controlează din umbră mersul ucrurilor prin contingențe oculte, veroase, între figuri politice, rezerviști din armată și securitate, șefi din poliție, din administrațiile locale și cea centrală, lideri sindicali și „întreprinzătorii” de succes în strânse relații, nu doar economice, cu rușii. Succes bazat pe furt, delapidare, șantaj și crimă. Exact cocteilul cu care „se tratează” societatea românească de la revoluție încoace. Kovacs Daniel, personaj care vine dintr-o carte anterioară, știe mai multe decât putem afla noi, cititorii, este martorul cel mai credibil, transformat într-un detectiv-pion. Al cui? Veți vedea. Rebecca însângerată este o carte alertă prin ritm și alternanța planurilor narative, expresivă în limbaj, mai cu seamă în capitolele n care abundă argoul de mahala, ingenioasă în construcție, cu o bună potrivire constantă între suspans și dezvăluire ce provoacă și întărâtă curiozitatea cititorului. Iar finalul este scurt și precis ca un glonte.

Vianu Mureșan

Cu Rebecca scriitorul Ion Țoanță își continuă saga de prezentare a societății românești din perioada stalinistă și până în deceniul post-revoluție. El are fire și ochi de entomolog, preocupat să identifice și să prezinte caracterele faunei (termenul poate fi citit la propriu) sociale, diversă și dinamică și plină de malformații, cum se întâmplă în vremurile de răsturnări și instabilitate socială. Romanul e și alert, datorită tramei polițiste și ambiționând la o explicație a lumii prin care trecem, datorită fragmentelor de factură eseistică, meditații asupra stării de fapt. Remarcabil este și limbajul, contrapunct între argou și citatul în latină sau engleză, sugerând o distanță necesară între narator și sordida lume descrisă. Romanul politic, de reconstituire istorică dar și cu bătaie mai lungă, de căutare a sensului celor întâmplate, își află aici o revigorare necesară și meritată. Este modul cel mai persuasiv și adevărat de a transmite această istorie neverosimilă pe care am trăit-o către cei mai tineri, cu tot absurdul și hidoșenia ei.

Christian Crăciun