Sclipinusul

Asemănat cu Micul Prinț, cu povestirile lui Marguerite Yourcenar, Jean-Claude Carrière sau cu basmele din O mie și una de nopți, Sclipinușul e un roman clasic contemporan scris de Roberto Piumini, unul dintre cei mai îndrăgiți autori italieni de cărți pentru copii.

Povestea se petrece demult de tot, într-o Turcie de basm, unde un băiețel suferă de o boală stranie, incurabilă. Boala îl ține închis între zidurile palatului în care locuiește. Nu poate respira aerul curat de afară, nici simți căldura soarelui pe piele. Tatăl său este un om bogat și puternic, burbanul Ganuan.
Îngrijorat de starea băiatului, tatăl îl cheamă la palat pe vestitul pictor Sakumat. N-ar vrea Sakumat să-i împodobească pereții odăii cu desene și culori, pentru ca băiatul să se bucure și el de splendoarea lumii? Să vadă câmpiile, munții și marea, așa cum le-ar vedea dacă ar putea ieși din palatul care îi este și spital, și temniță?
Pe măsură ce timpul trece, pe pereți prinde contur o lume fabuloasă, cu păstori și îndrăgostiți, armate și corăbii de pirați. Peisajele sunt schimbătoare, asemenea unei lumi vii și adevărate. Pajiștile înfloresc și se usucă, pornesc și se încheie războaie, iar orizontul lumii se schimbă ca într-o călătorie nesfârșită.
Va putea pictorul să-i arate copilului bogăția și frumusețea vieții folosind doar vopsele și pensule? Prietenia rară care ia naștere între pictorul Sakumat și băiatul burbanului are puterea să preschimbe în realitate cele mai îndrăznețe plăsmuiri. Și, într-un fel, să învingă moartea. Iar peste ei veghează, scânteind pe cerul nopții, sclipinușul.

– A crescut grâul pe pajiștea noastră? a întrebat surâzând Sakumat, care se oprea uneori în spatele copilului, ca să-i privească pictura. L-a adus vântul până aici, din valea cea mare a Firatului?
– Nu e grâu, astea nu sunt spice de grâu, a răspuns Madurer foarte serios.
– Nu e grâu? Dar arată ca grâul: un grâu subțirel…
– Da, arată ca grâul. Dar sunt spice de sclipinuș.
– Sclipinuș? Iată o plantă pe care nu o cunosc, a zis Sakumat, apropiindu-se curios de unul dintre spicele pictate, ca să-l studieze mai bine.
– Nimeni n-o cunoaște, e un fel de plantă luminoasă, a adăugat Madurer.
– Luminoasă?
– Da. Strălucește în nopțile senine. E un soi de plantă-licurici, pricepi? Noi acum n-o vedem strălucind, pentru că e ziuă. Dar noaptea sclipinușul luminează pajiștea.