Moara cu noroc

Include acces la varianta digitala

Capitolul I: Inceputul

1 - Dumneavoastra nu cunoasteti taranul roman, daca vorbiti asa! Ori il cunoasteti din carti si din discursuri, si atunci e mai trist, fiindca vi-l inchipuiti martir, cand in realitate e numai rau, si prost, si lenes!
Ilie Rogojinaru sfarsi, gafaind de convingere. Isi sterse chelia sfatoasa cu o batista mare tarcata si isi smuci mustata groasa, pleostita, din care cateva fire i se incurcasera, suparandu-l, in colturile gurii. Era arendasul mosiei Olena-Dolj. Slaninos si burtos, cu gat de taur si capul rotund, avea niste ochi caprui saltareti si o figura joviala, parca pornita mereu numai spre bucurii. Se uita la tovarasii de compartiment, vazu ca nu i-a convins si continua sa gafaie mai tare. Atunci Simion Modreanu, director in Ministerul de Interne, imbracat cu multa cochetarie, tusi usor, sa-si dreaga glasul, si rosti sententios:
- Domnul meu... domnule Rogojinaru, un lucru ramane indiscutabil: ca noi toti, dar absolut toti, traim de pe urma trudei acestui taran, asa prost, si lenes, si rau cum il categorisesti dumneata!
Arendasul fu atat de uimit, ca nici nu mai putu raspunde. Scoase iar batista, sa-si racoreasca tamplele. In clipa aceea, aparu conductorul trenului, reclamand, cu respectul cuvenit clasei intai, biletele pentru Bucuresti. Rogojinaru se insenina, ca si cand i-ar fi venit mantuirea:
- Cum, sefule, sosiram? Ei, bravo! Bine-am mers, n-am ce zice...