Domnu Trandafir si alte povestiri

Prin caracterizarea directă, realizată de autor şi alte personaje, reies următoarele trăsături fizice:
„Era un om bine făcut, puţin chel în vârful capului, cu ochii foarte blajini. Când zâmbea, se arătau sub mustaţa tunsă scurt nişte dinţi lungi, cu strungă mare la mijloc. ”
Caracterizarea directă prezintă de asemenea şi trăsăturile morale, aşa cum reies din fragmente: „… învăţătura cealaltă, sufletească (…) ne-o da (…) nu pentru că trebuia şi pentru că i se plătea, dar pentru că avea un prisos de bunătate în el şi pentru că în acest suflet era ceva din curăţenia unui apostol”, dascălul având un suflet cald, plin de bunătate, a format minţile şi sufletele copiilor şi a fost pentru ei un model de bunătate sufletească.
îi învăţa din dragoste şi devotament, fără a-i păsa de lume şi de „viforul de nemulţumiri” din jurul său. Prin fragmentul: „Nu, Domnu nostru nu ne-a învăţat niciodată din pricină că se temea de cei mari”, autorul arată că dascălul era devotat meseriei sale, pe care o făcea cu pasiune şi pricepere, era corect şi cinstit.
Era un bun organizator, iar în acel colţişor de ţară, el nefiind verificat de nimeni, putea să facă ce dorea, dar el făcea ceea ce considera că era mai bine pentru şcoală şi pentru elevii săi.
Iubea copiii, pentru care era un adevărat părinte: „îi era drag să ne înveţe şi parcă eram copiii lui.”