Cartea de faţă este făcută din perspectiva cititorului avizat, instruit, cu experienţă de lector îndelungat, care are ca finalitate o atitudine onestă şi profesionistă, totodată, faţă de textul analizat. Autorul a adoptat, corect, poziţia celui care ştie că e vorba doar de o carte de eseuri şi cronici literare şi nu de un volum complex, care şi-ar propune să abordeze/ soluţioneze probleme literare controversate.
Dimpotrivă, textul critic reflectă cu fidelitate doar reacţia sinceră a unui lector faţă de un text literar pe care îl citeşte, îl analizează, îl compară, toate acestea fiind ocupaţii curente pentru un cercetător literar. E atitudinea recomandată unui cercetător din domeniul filologic, acesta fiind, mai întâi, acel cititor care este mereu provocat de lecturi, răspunzând prin ceea ce se cheamă de mult reacţii critice.
Constantin DRAM

Două sunt preocupările literare de bază ale lui Constantin Ivanov: răul în manifestările sale morale, sociale, metafizice, ontologice etc. şi formele ficţionale ale reprezentării lui artistice. În centrul acestui spectru tematic şi imaginar al cercetării se află condiţia umană cu infinitele ei dovezi de rezistenţă şi semne de fragilitate, cedări şi fracturări existenţiale. Valenţele ironiei şi autoironiei, sugestia parabolică, deschiderile alegoriei, expresia onirică şi disoluţia umanului, fluctuaţiile identitare, abandonul şi regăsirile de sine, toate, în ultimă instanţă, converg în ideea unor multiple abordări artistice a limitelor şi a provocărilor condiţiei umane, pe care autorul le analizează cu instrumente sigure, atent şi nuanţat. Titlul cărţii induce însă şi o conotaţie discret autoreferenţială. Dincolo de structurarea tematică sau de gen a volumului se resimte strădania devenirii profesionale a tânărului critic, efortul transgresării emoţiei prime a lecturii şi a depăşirii simplei plăceri a textului. Reflecţia eseistică sau comentariul hermeneutic pe marginea unor apariţii literare sunt mereu pentru Constantin Ivanov o provocare pentru devansarea unor limite de lectură şi interpretare. Dar, întotdeauna, odată cu învingerea noilor provocări, în faţă apar alte limite, într-o perpetuă, incitantă, imperioasă nevoie de noi orizonturi pentru speculaţia critică.
Andrei ŢURCANU