Reflectii despre ghilotina

„De la idilele umanitare ale secolului al XVIII-lea până la eşafodurile sângeroase, drumul este drept, iar călăii din ziua de azi sunt, o ştim cu toţii, umanişti. Prin urmare, nu vom putea niciodată să ne îndoim îndeajuns de ideologia umanitară într-un domeniu precum cel al pedepsei cu moartea. [...] Lansat în dinamismul neînfrânat al istoriei, [omul] are nevoie de o fizică şi de câteva legi de echilibru. Are nevoie, să spunem drept, de o societate raţională, şi nu de această anarhie în care a fost aruncat de propriul orgoliu şi de puterile nelimitate ale statului.” (Albert Camus)

„Conceput ca o demonstraţie simplă, directă şi limpede adresată unui public larg, volumul Reflecţii despre ghilotină este expresia indignării viscerale a lui Albert Camus faţă de pedeapsa cu moartea şi de dreptul pe care statele şi-l arogă de a ucide în formă legalizată. Aceste reflecţii completează teoretizările din Omul revoltat, în special din secţiunea «Terorismul de stat şi teroarea raţională», şi articolele politice reţinute pentru Actuale în seria «Nici victime, nici călăi». În acelaşi timp, ele lămuresc temeiul moral al numeroaselor intervenţii publice ale lui Camus împotriva pedepsei capitale în situaţii istorice concrete precum condamnările politice din Spania franchistă, din Franţa de după eliberare, din Grecia în timpul războiului civil, din Ungaria după revoluţia din 1956 sau din Algeria sa natală, distrusă de războiul colonial.” (Marina Vazaca)

Albert CAMUS (1913-1960), romancier, dramaturg şi filozof francez, a fost una dintre figurile marcante ale secolului XX. Născut în Algeria, a absolvit Universitatea din Alger şi a fost cîţiva ani jurnalist la Alger républicain. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost membru al Rezistenţei franceze şi editor al publicaţiei clandestine Combat. După război a colaborat la publicaţii prestigioase din Franţa, fiind una dintre vocile influente ale stîngii democrate. Tot în această perioadă a publicat o serie de romane şi eseuri filozofice care au încă un mare impact, printre care Străinul (1942), Mitul lui Sisif (1942), Ciuma (1947), Căderea (1956), Exilul şi împărăţia (1957). Ca o recunoaştere a valorii şi viziunii sale inovatoare, Camus a primit în 1957, la doar 44 de ani, Premiul Nobel pentru Literatură.