„Interviul literar trebuie să fie, înainte de toate, o mărturie, o confesiune, o punere în scenă a dimensiunilor polivalente ale unei personalități în contextul epocii în care a trăit, în ambianța ideilor estetice asumate și a creațiilor oferite conștiinței timpului. Scriitorii, istoricii, oamenii de cultură din această carte sunt mulți și diferiți ca structură, temperament, anvergură.

Diversitatea, e, așadar, o constantă a cărții, la care se adaugă o anumită structură repetitivă, a întrebărilor, care, cu firești modulații revin asupra unor teme, aspecte obsesive emblematice: locul nașterii, copilăria, formarea culturală și spirituală, mentori, modele și repere ale devenirii intelectuale, constante ale creației și viziunii , toate acestea fiind integrate într-o «poveste» cu caracter recurent despre un scriitor, despre o carte, despre un eveniment.

Scriitorii devin protagoniști ai acestei povești, eroi ai unor narațiuni exemplare dialogate prin care își mărturisesc vise, aspirații, idei referitoare la actul de a scrie, la propriul laborator de creație. Evident, cel care pune întrebările își asumă cu bună știință, cu o anume smerenie și responsabilitate, un rol secund, acel a de a pregăti ambianța dialogului, de a favoriza prin întrebări stimulative bine alese răspunsuri revelatoare, interviul fiind o formă de a duce spre publicul larg gândurile și trăirile interlocutorului, de a oferi rezonanța cuvenită unei voci importante a culturii române sau străine.” (Iulian Boldea)