Cine îl cunoaște pe Dan Radu Mihai în calitate de cineast, specializat în film documentar, poate fi uimit să-l vadă debutînd în poezie. Nu însă și cine cunoaște mai bine personalitatea poliedrică a artistului Dan Radu Mihai, interesat de muzică, arhitectură și urbanism, grafică și design, coautor alături de Dan Sociu al unei cărți de proză pe care urmează să o ecranizeze în calitate ca regizor. Și cum toate aceste avataruri ale lui DRM sînt, în fond, guvernate de lirism și tendința spre fantazare, coming-outul său poetic nu ar trebui să mire. Rămîne justificată doar întrebarea: de ce a tăcut poetul DRM în toate aceste decenii de comerț cu domenii artistice impregnate de poezie?
Răspunsul vine cu acest volum, o colecție de șapte plachete, ele însele (dezvoltabile în) șapte cărți de sine stătătoare. De la ironia și experimentalismul opt/nouăzeciste (DRM revelîndu-se un emul al lui Traian T. Coșovei, chiar frecventator asiduu în ultima perioadă a vieții Maestrului) pînă la conceptualismul adoptat relativ recent și de poezia românească, cele mai de seamă direcții și tendințe ale ultimilor 35 de ani (șapte cincinale, s-ar putea specula numerologic în omologia celor șapte părți ale volumului) sînt adunate între paginile acestor coperte, într-o sinteză – totuși – unitară conceptual, dacă nu stilistic. Plastic Jesus este o piesă care vine perfect să întregească puzzle-ul panoramei artistice românești din ultimele decenii. Un debut necesar, care împlinește o latență și promite noi revelații. Bun venit, Dan Radu Mihai, în (hiper)spațiul moebuisian și paradoxal care este poezia pentru tine (și, implicit, pentru noi, cititorii tăi).
Florin Dumitrescu