Amare

Anca-Iulia BEIDAC scrie o poezie în care senzualitatea şi cerebralitatea coabitează fără să se anuleze reciproc. Mai mult, aceste două filtre au capacitatea de a potenţa şi diversifica posibilităţile discursului liric al autoarei. Dincolo de această particularitate, Amare este o carte concept, ingenios structurată, cu un plan intertextual în subsidiar bine controlat. Titlurile celor cinci secţiuni, Amare, Intermezzo, Für S., Finalis şi P.S., trimit către unele realităţi ce se încifrează pe măsură ce, aparent, se descifrează. Exemplare în acest sens sunt poemele: life on repeat, nud, no unread emails in your inbox, oblivion şi autoportret în (re)construcţie. Acest joc al semnificaţiilor, dublat de raportul dinamic deschidere/ închidere, conferă cărţii coerenţă şi putere de seducţie.

Şerban AXINTE

Pentru poeta Anca-Iulia Beidac apare el: „cercul în care mă aşez de fiecare dată” (despre tine) pentru ca „între două războaie las vorbele să mă pătrundă din nou” (vissi d’arte). Lucrurile se aşază în matca lor, căci „n-o să m-acopăr de cuvinte în faţa ta” (feromoni. felină. femeie) şi vine momentul când „cineva să te mângâie ca pe o vioară perfect acordată” (acasă), aşa că e timpul: „voi construi o lume doar pentru noi” (rozverdecald). Dar „când crezi c-ai învăţat să iubeşti vine un prunc” (C.) simţi fericirea „doar Poezia ţi se arată când şi când” (pas de deux), pentru a putea „alege ce-i scump sufletului tău” (carpe diem). Poeta se înfruptă totuşi din „acea voluptate a nefericirii” (poveste cu înger) şi, după ce a încercat din bucuria şi tristeţea vieţii, va ajunge să spună că „natus sum amare” (sunt aici). Nu poate fi însă amară o existenţă aşa de bogată în sentimente şi poezie, rânduită cu atâta sensibilitate şi originalitate.

Peter SRAGHER