Pinul lui Nietzsche

Nu încape îndoială că ne aflăm în faţa unei poezii neconformiste, bătăioase, nelâncede. Cu adevărat Poetul nu are de înfruntat duşman mai aprig şi perfid şi totodată de menajat prieten mai de nădejde decât cuvântul.

Nicolae STEINHARDT

Cu conştiinţa fragilităţii discursului său, George Vulturescu îşi rosteşte totuşi cu o aspră fermitate credinţa în scris, în versul ca unică posibilitate, fragilă desigur, a închegării de sine în faţa asediilor lumii din afară: „poetul nu are nici o apărare în afara versului/ nici ochiul de cucuvea nu are nici o apărare/ în afara nopţii/ şi goleşte în Dumnezeu tot ce vede”. Vers frumos, acesta din urmă, dintr-o suită de poeme în care numiţii pereţi arizi ai peşterii sunt şi pereţi de cărţi, cu accente sapienţiale grave şi modulaţii ritualice colorate de citate din Cartea Cărţilor.

Ion POP

De la o vreme ei nu mai citesc poemul tău:
ei vin după tine, caraliii…
Lectura este ca şi ghicitul viitorului în măruntaiele păsării:
scotocesc, intră după tine în casă, în odaie – unde iei, repede,
un pumn de medicamente. Respiri greu, poetule.
Tragi plapuma peste tine – cum furtuna trage scoarţele cerului.
Ei şovăiesc printre silabele textului tău:
alegorii, mlaştini peste care se lasă ceţuri – sau leziuni
ale creierului? Şi trestii prin care vântul se lichefiază
în sunete, într-o crustă de sunete, cum spaima se stratifică
în scorbura care înghite miezul copacului.
(Locul bocancilor de la intrare)