Când mă apucasem de lucru, eram convins că voi lua în vizor doar anul 1994, și strict acel 1994 al meu – anul fugii mele din Constanța natală și începutul unui exil (jovial, inocent, aproape inconștient) în capitală, unde-am descoperit boema neo-hippie și am trăit pe străzi, prin subsoluri sau mansarde infecte, în care era să-mi pierd viața de 3 ori. Am căzut și m-am ridicat și iar am căzut și-apoi m-am adunat din bucăți, încercând să-mi câștig identitatea și independența, în timp ce „istoria mare” trecea pe lângă mine, sau chiar peste mine, și poate tot ce făceam în închipuitul meu escapism era, de fapt, doar să evit să fiu strivit de ea.

Mugur Grosu

Capacitatea lui Mugur Grosu de a transfigura în proză latențele poetice ale experiențelor sale, umane și artistice, garantează o lectură substanțială. Ca transilvănean – cunoscător și apreciator al inestimabilelor valențe ale Dobrogei, întru definirea specificității noastre de națiune carpato-pontică –, îmi permit să salut apariția unei asemenea mărturii literare, de intensă autenticitate, despre cum e să te naști și să crești, la distanță de două milenii, în provincia unde fu exilat poetul latin al Artei Amorului.

Virgil Mihaiu

Muzică amestecată cu râsete. O fată frumoasă și greu de atins. Un ruj rostogolit. O fisură în prietenie. Un băiat care se încăpățânează să respire în afara marelui plămân colectiv. Teroare și fericire. Multă tandrețe. O carte de care nu vrei să te desparți.