Pe fundalul unor experiențe tot mai complexe de viață comună în care lumea spaniolă și cea românească se întâlnesc într-un proces de integrare europeană din ce în ce mai intens, colecția Biblioteca Hispanică a Institutului Cervantes, în care apar traduceri din literatura spaniolă clasică și contemporană – cu o atenție specială acordată non-ficțiunii, eseisticii filozofice, reflecției etice și etico-politice –, este rezultatul colaborării dintre Institutul Cervantes din București, care a avut inițiativa acestui proiect, și Editura Humanitas. Colecția este realizată de un colectiv de profesori și traducători, specialiști în limbi și literaturi hispanice de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, sub coordonarea unui comitet științific internațional. Titlurile colecției apar, unele dintre ele, în formulă bilingvă, și toate în condiții editoriale speciale, însoțite de un aparat critico-analitic complex.

„Opera poetică şi, mai târziu, proza de idei a lui Antonio Machado au fost impregnate de frământările, contradicţiile şi conflictele finiseculare, reflectând marile transformări morale, sociale şi politice din prima jumătate a secolului XX spaniol şi european. Inventarea personajelor apocrife, a personalităților alternative, se realizează printr-o îmbinare de elemente fictive și reale, ce întregește construcția personajelor și a episoadelor închipuite. Crearea personalităților apocrife ar putea fi înțeleasă ca o formă de autoficționalizare, un mod de a ascunde și, în același timp, de a dezvălui aspecte vitale ce ţin de identitatea autorului empiric. Mai mult decât o reflexie directă a sinelui, a ceea ce este acesta în dimensiunea sa cea mai profundă, Juan de Mairena apare ca posibilitate, complementaritate și antagonism. Personajele apocrife ale lui Machado întruchipează ideea sa despre «mobilitatea imuabilului»: aceeași substanță se metamorfozează în zeci de avataruri poetice și filozofice. Identitatea personală și opera poetică sunt ipostaze ale apocrifului machadian ca urmare a percepției și reflexiei lumii și a timpului în conștiința poetului.“ — MELANIA STANCU

„Cine nu vorbește unui om nu vorbește omului; cine nu vorbește omului nu vorbește nimănui. Spunea maestrul meu: A gândi înseamnă a hoinări de pe o stradă pe o străduță, de pe o străduță pe o uliță, până când ajungi pe un drum fără ieșire. Când ajungem pe drumul acela, credem că norocul ar însemna să ieșim de acolo. Și atunci căutăm poarta spre câmp.“ — ANTONIO MACHADO