Dincolo de interesul constant pentru reflectarea imaginarului maladiv în literatura de ficţiune și memorialistica românească, dorinţa mea de a propune, coordona și finaliza în acest moment un astfel de volum colectiv unitar tematic este determinată de doi factori esenţiali. Primul este cantitatea impresionantă de cărţi de poezie, proză de ficţiune și memorialistică de boală care au apărut într-un ritm din ce în ce mai alert în deceniile postcomuniste. Nu insist aici asupra condiţiilor și resorturilor extra-literare care au făcut posibilă această abundență; din diverse capitole din prima, respectiv a doua secţiune ele vor fi prezentate succint ori analizate punctual. Celălalt motiv, strâns legat de primul, privește o realitate metacritică aflată cumva într-un raport de inversă proporţionalitate cu literatura de boală și traumă. Pe cât de bogată este ultima, pe atât de săracă este producţia de lucrări teoretice serioase care să o problematize, așezând-o într-un câmp de dezbatere apt să valorizeze atât metode specifice studiilor literare sau culturale, cât și modalităţi de lucru cu adevărat intersecţional(e). Provenind, bunăoară, din zone precum illness studies, disability studies ori trauma studies. (fragment, Cuvânt înainte, Emanuela Ilie)