O tânără este găsită în apartamentul său din Bruxelles, ucisă cu mai multe lovituri de cuțit. Toate indiciile arată spre Nikola Stancovici, un artist care a fost ultima persoană pe care victima a sunat-o înainte să moară. El apare pe înregistrările camerelor de supraveghere imediat după crimă, poliția îi găsește hainele pătate de sânge și descoperă în atelierul său schițe ale locului faptei.

Sub aparențele sale de copil pierdut, Niko este un graffiti artist de geniu, supranumit de presă „Funambulul”, după ce pe străzile capitalei au apărut o serie de picturi murale anonime și ultraviolente. Din spatele zidurilor de tăcere cu care s-a înconjurat și aflat sub supraveghere psihiatrică, tânărul neagă totul. Singura sa formă de apărare este să repete o frază: „Nu am fost eu.”

Însă povestea lui Niko este întrețesută cu povestea Iugoslaviei măcinate de război. Toată violența de atunci își găsește ecou în prezent.