În cazul lui Sergiu Nicolaescu, viața nu bate, ci surclaseaza filmul, chiar daca e vorba de regizorul român ale carui producții au depașit un miliard de spectatori.

Dupa o adolescența tulburata în care a încercat sa se sinucida de trei ori („Mi-era lehamite de tot… Am apasat pe tragaci, dar nu a fost sa fie!“), Nicolaescu a ajuns la Buftea, însa nu a urmat parcursul clasic, venind de la IATC, ci de la… Politehnica. Printre filmele de lung metraj de început se numara Dacii, Mihai Viteazul și seria de filme „Comisarul Moldovan“.

Fiu de aromân, nepot de comisar de poliție, dar și de general sovietic, nascut în Oltenia, crescut în Banat și care, printr-o întorsatura a destinului, a facut cariera la București (…dar și în lume!), Sergiu Nicolaescu a avut parte de aproape tot ceea ce își putea dori un om de film din România comunista. Avea „liber“ la coproducții internaționale, putea pleca din țara oricând pentru a lucra „afara“, iar când se întorcea obținea bugete uriașe pentru filmele sale istorice (…considerate azi drept „unelte ale propagandei), la care armata contribuia cu zeci de mii de figuranți și pentru care uneori primea permisiunea de a arunca în aer – la propriu! – monumente istorice pentru a accentua veridicitatea peliculelor sale.

A iubit și a fost iubit patimaș. A avut trei neveste, ultima – pe care a luat-o în casatorie la 65 de ani – fiind mai tânara decât el cu… 46 de ani. A avut multe alte povești de dragoste, între care cea cu o cunoscuta artista românca (Ileana Popovici). Ba chiar, în tinerețe, i-ar fi „furat” soția lui Ion Țiriac.

A ocupat mai multe funcții politice de-a lungul vieții, iar ultimul sau rol important a fost în viața, nu într-un film, fiind protagonist al controversatelor evenimente din decembrie 1989. Indiferent de implicațiile și orientarile politice, este de departe cel mai prolific și mai vizionat regizor român din toate timpurile, iar filmele și replicile sale memorabile vor ramâne necondiționat în memoria colectiva.