Raul si existenta umana la Dostoievski. O perspectiva fenomenologica

Lucrarea de faţă trece cele mai importante creaţii ale lui Dostoievski printr-o grilă complexă, reunind filologia, filosofia, teologia şi, pe alocuri, psihologia descriptivă. Constructul care stă la baza cărţii, fenomenologia răului, reprezintă o direcţie de analiză inedită şi plurisemantică. Autorul investighează cu succes temele centrale ale lui Dostoievski (libertatea, suferinţa, Omul-dumnezeu vs. Dumnezeu-omul, Subterana, crima, sinuciderea, visul, labirintul, dedublarea, Insula fericită etc.) ca structuri ale experienţei conştiente şi ca experiment subiectiv, în cadrul metodologic al fenomenologiei, arătând modul în care clasicul rus s-a raportat la interogaţiile despre existenţa răului în univers şi în fiinţa umană.

Camelia DINU

Ceea ce dă valoare şi măreţie operei lui Dostoievski este felul cu totul inedit în care sunt descrise fenomenele de rău şi cele de bine. Marele gânditor rus are o forţă spirituală şi un talent literar care îl introduc pe cititor în labirintul răului, unde găseşte o anume ,,desfătare” spirituală, căci îi sunt sugerate întotdeauna şi căile de ieşire la lumină. Cel care intră în ,,duhul” lui Dostoievski şi este – după cum se exprimă Berdiaev – ,,înrudit”, prin frământări şi întrebări, cu marele scriitor, acela se întăreşte spiritual şi se schimbă, uneori radical.

* Viziunea lui Dostoievski despre lume este una antropocentrică. El este preocupat aproape exclusiv de om, cu problemele sale, cu frământările sale, cu devenirea lui spirituală, însă într-un mod eminamente religios, creştin. Pentru scriitorul rus, viziunea modernă umanistă îl ,,abstractizează” pe om, îl îndepărtează de esenţa sa, de prototipul său, care este Dumnezeu-omul, Iisus Hristos. Lipsit de modelul suprem, omul modern tinde să se autodivinizeze, să devină Om-dumnezeu. Răul se manifestă în acest interval, între Dumnezeu-omul şi Omul-dumnezeu.

Constantin PETREA