Apeiron

În starea de nesfârşit a apelor şi a oglinzilor e poezia lui Claudiu Soare. Sunt în veghe, aproape de acest om cu suflet de adolescent (acele spirite ale cuvântului nicicând trădat): rătăceşte prin el o forţă plină de har ce izbucneşte în vers după adevăr… „Dacă l-aţi fi văzut atunci/înotând în lacuri de munte după adevăr”, acel adevăr unde naşte poezia şi de la care, dacă oamenii se îndepărtează, îşi pierd nu numai minţile, iar catapeteasma pământului şi a popoarelor se prăbuşeşte.

Miron KIROPOL

[Claudiu Soare] e cu totul indiferent la ideea de „artă”; mult mai semnificativ decât produsul textual este faptul elaborării lui, în care sunt exteriorizate tensiunile dintre viaţă şi moarte ce guvernează „chimismul” materiei vii. Iar scrierea se converteşte într-un act […] cu conotaţii aproape magice, fiindcă pentru Claudiu Soare cuvântul posedă capacitatea de a provoca „erupţia” materiilor “fierbinţi” din zonele joase ale psihismului. Orice ruptură logică a rostirii […] face să debordeze lavele sufleteşti, le solidifică (în sensul alchimic al termenului), conferindu-le aspectul plin de stranietate al unor meteoriţi dezagregaţi în praf şi în pulbere cosmică.

Octavian SOVIANY

Vietatea care zboară în multe culori
nu se consideră necesară naturii.
Făptura vorbitoare
nu este obligatorie lumii.
Lumea le dă naştere şi le premiază deficienţele.
Un om se gândeşte pe sine
dacă dragostele existenţei îi sunt insuficiente.
Gândirea este o partitură străină.
A gândi fără să fii conştient că o faci
este un fenomen firesc
pentru făptura vorbitoare,
ba chiar dovada că eşti un bun cetăţean.