Ușor sfioasă, deschizându-se cu parcimonie, absolut antiretorică, vag ermetică dar și suficient de explicită ca să ne ajute să vizualizăm imaginar peisajele și locurile pe care le traversează, această extrem de sensibilă poezie a lui Víctor Rodríguez Núñez avansează cu o riscantă modestie a discursului prin etapele unei biografii de surprinzătoare diversitate. Cuvintele sunt exacte și identifică centrul emoției care le animă. Iar când cititorul identifică și el acel centru, poemul devine guraliv, debonar, generos ca poetul însuși, care îl proteja în pumn.
Dinu Flămând

*
Încerc să scriu o poezie în care cititorul știe în orice moment că se confruntă cu o reprezentare a realității și nu cu realitatea în sine. Orice altceva decât un cititor pasiv, căruia i se spune ce să gândească, ce să facă. În schimb, elipsa puterii, totul implicit, nimic explicit; sensul fără margini, fără semne de punctuație sau majuscule. Complexitatea, non-concludența, întunericul poeziei dialogice figurează timpul nostru.
Víctor Rodríguez Núñez
Related