Un spirit viu ce contopeşte metafora eminesciană înscenată cu sintagma bacoviană trecută prin şcoala poetică a unui E.E. Cummings se arată a fi poetul Ion Stratan în ultima sa apariţie editorială, O lume de cuvinte. […] Chiar această oglindire postmodernă – să-i spunem – […] căpătă accente ce nu ocolesc faptul divers, derizoriul, relativismul verbal.

TRAIAN T. COŞOVEI

Din imagini de o perfectă claritate empirică, poetul scoate alcătuiri halucinante prin sintaxa inedită a textului, prin alăturările unor obiecte sau făpturi disparate. E un ermetism ce nu se produce la suprafaţă, la nivelul lexicului, ci, mai curând, la nivelul articulării imaginarului poetic, un imaginar ce absoarbe în propriile structuri realul şi irealul, lumea empirică şi orizontul misterului, viaţa textului şi viaţa lăuntrului.

IULIAN BOLDEA

Ion Stratan este un postmodern care se revendică de la direcţia poeziei moderniste, de tradiţie interbelică, prin Jocul secund al lui Ion Barbu, reîmprospătată în anii ’60-’70 de Nichita Stănescu et comp.

DUMITRU CHIOARU