Eminescu putea sa nu se nasca din femeie, ci din fior de cantec, din suspin, din tarna, din ape ori vazduh, din orice, fiindca el, mai intai de toate, era suflet; sufletul cel mai curat zamislit de veacuri din milioane de suflete. Se supunea insa legilor nescrise ale firii, pentru a le intelege mai bine si, cand zodia Capricornului inca mai umbrea pe lume, iata ca pe pamantul nostru a vazut lumina zilei Eminescu.

Trupul lui fremata de vartutea oaselor ce ninsesera campurile, ochii ca noaptea scanteiau aidoma focurilor de pe inaltimi la ceasuri de primejdii, suflarea ii era ca viforul mistuitor de vrajmasi, iar glasul... devenea cand urlet de durere pe campul de bataie, cand soapta de dragoste si dor.

Oamenii s-au adunat in jurul lui, iubindu-l ca pe un copil, ca pe un frate, ca pe un parinte al lor!

Eminescu le-a vorbit despre inceputurile, luptele, durerile si bucuriile lor. Le-a povestit despre faptele lor de vitejie, despre truda muncii lor nedreptatite, despre dragostea si gandurile lor.

Pr. Al. Stanciulescu Barda