„Cand am dat sa plec, intrara cativa tineri – trei – in uniformele lor de elevi ai Scoalei de Infanterie. Se apropiara de catafalc si, intr-o concentrare pioasa, se aplecara peste el si rostira incet, mai mult in soapta, un cuvant, un nume: „Veronica”.

Infanteristii imi facura impresia ca aveau sa se achite de o datorie imperioasa, ce nu putea suferi nicio amanare, si ca trebuia onorata, punctual, orice s-ar fi intamplat, in aceeasi zi, cu orice sacrificiu. Aceasta era, doara, dorinta expresa a nefericitului poet, de a „spune” acest nume „pe inchisele-i pleoape”:

„Si eu as vrea ca unul, venind de mine-aproape,

Sa-mi spuie al tau nume pe-nchisele-mi pleoape”.

Si baietii, s-au tinut de cuvant...

Inmormantarea s-a facut abia in ziua de 17 iunie, intr-o sambata, pe la orele 4 dupa amiaza, din cauza marei si sufocantei arsite, ce se lasase asupra orasului. Cheltuielile le-a suportat Ministerul Instructiunii Publice, dupa staruinta fostului secretar general Profesorul Stefan C. Mihailescu, bun prieten si mare admirator al defunctului. Lume multa intelectuala: literati, ziaristi, advocati, medici, artisti dramatici, pictori, sculptori si studenti. Venise si Lascar Catargiu, care, ca barbat politic, se simtea obligat, sa-i aduca, prin prezenta sa, un pios omagiu, aceluia, care, cu un osebit talent, a sustinut, ca prim redactor al ziarului ,,Timpul“, ideea conservatoare. A depus si coroane, atat in numele sau personal, cat si din partea partidului.” (Mihail Canianu)