Un fel de a fi

Tonul general este cel al lucidităţii tragice şi, cu toate că unele poeme izvorăsc (lucru în sine excepţional) din scrutarea unor procese istorice (ruralitate creştină postimperială, comerţ medieval, fanariotism, Şcoala Ardeleană – fiecăruia i se alocă un text), trecutul nostru este înţeles, aşa cum se cuvine îndeosebi, mai ales ca un şir de mucenicii, individuale sau colective, legând, întru nădejdea mântuirii, veac după veac.

Ioan RĂDUCEA

Unii ar fi vrut ca odată cu pământul

Să ne ia şi cerul.

Alţii au vrut să întindă cerul lor peste

Cerul nostru, doar pentru că avea aceeaşi culoare.

Cerul lor are alte margini şi nori diferiţi.

Mai erau şi cei care spuneau că noi

Nici nu avem un cer, că privim la stele stinse

Şi la un soare prea palid ca să ne poată

Ţine în viaţă.

Între timp se tăiau capete iar trupurile

Erau ciopârţite şi date la câini.

(Cerul nostru)