Trăiau odată un rege și o regină care iubeau nespus copiii. Erau atât de triști că nu aveau un copil al lor, încât se gândeau la asta zi și noapte: când mâncau, când dădeau porunci supușilor, chiar și când mergeau să călărească. Ca s‑o înveselească pe regină, regele îi cânta uneori mici cântecele inventate chiar de el:

De-ar avea dinți de șoricel, eu tot l-aș iubi,
Chiar și cu părul alb de-ar fi!

Adesea, regina intra în joc și continua versurile:
L-as iubi și de-ar avea piciorușe păroase,
Și de-ar avea mustăți groase!