Amanda reuşeşte să prindă unul dintre ultimele trenuri înainte să fie declarat lockdownul şi se întoarce în orăşelul de lângă Pescara de unde plecase. Lucia nu trebuie decât să-i arunce o privire pentru a înţelege că ceva s-a stins în fiica ei. La început, la Milano, în ochi îi străluceau luminile oraşului; acum pare că nu vrea decât să dispară, se încuie în camera ei şi abia dacă scoate două vorbe. Tot ce poate face Lucia este s-o apere de lucrurile care ar putea s-o rănească, chiar şi de bunicul ei, captivul regiunii în care trăieşte.

Dar există un secret pe care nu-l pot ascunde de Amanda. Sub Dintele Lupului, pe o bucată de pământ la care jinduiesc dezvoltatorii imobiliari, încă se pot vedea ruinele unui teren de camping unde, cu mulţi ani în urmă, s-a întâmplat ceva teribil. Lucia se afla acolo în acea noapte, o tânără înspăimântată şi confuză la fel ca fiica ei astăzi. Şi tatăl ei era acolo. Şi ciobanii din Apenini, proprietarii terenului de camping, Garda Forestieră, poliţia. Cu toţii erau acolo, mai puţin trei tinere, dintre care două nu mai sunt în viaţă, iar una a fost marcată pentru totdeauna de ce s-a întâmplat. Cu scriitura ei tensionată, vibrantă şi profundă, prin intermediul căreia ne poate face să simţim greutatea unei priviri şi sunetul unei întrebări fără răspuns, Donatella Di Pietrantonio investighează încă o dată brutalitatea şi forţa care se află la temelia oricărei familii.

„Donatella Di Pietrantonio prelucrează ficţional un eveniment real petrecut pe muntele Maiella în anii 1990, care a zguduit regiunea Abruzzo şi întreaga Italie, şi face acest lucru într-o proză captivantă, în pagini care se citesc cu răsuflarea tăiată.” (Raffaella De Santis)

„Scriitoarea se foloseşte, în povestea de faţă, de resurse tot mai rare – şi de aceea cu atât mai necesare – în naraţiunea actuală: pudoare, delicateţe, respect faţă de sentimentele personajelor, răbdarea de-a asculta. Este modul prin care cititorul se poate apropia de o dimensiune ce altfel nu s-ar dezvălui şi poate percepe un zgomot de fond la care, de regulă, suntem surzi – durerea oamenilor obişnuiţi, atât de importantă, despre care nimeni nu ştie nimic.” (La Stampa)

„Donatella Di Pietrantonio reuşeşte încă o dată, într-o manieră extrem de convingătoare, să sondeze sufletele fragile pe care de multe ori trecerea timpului nu le fortifică.” (la Repubblica)