Jurnalul unui om norocos

Amintirile despre copilăria petrecută într-un sat teleormănean, însemnările zilnice din vremea celui de-Al Doilea Război Mondial și din perioada comunistă, corespondența întreținută de către Ilie Popescu-Mohora cu câteva personalități ale României secolului XX (printre ele numărându-se Iosif Constantin Drăgan și Dinu Adameșteanu) vor fi o revelație pentru cititorii pasionați de istoria contemporană. Vor avea ocazia să afle amănunte – povestite cu mult umor – despre viața satului interbelic al Vechiului Regat, despre obiceiurile, tradițiile și superstițiile locuitorilor, întâmplările cotidiene ale unui adolescent în orașul Alexandria, încercările unui student și apoi ale unui tânăr ambițios care își dorește să răzbească în Capitală. Din Bogdana cea natală, destinul – profund înrâurit de Constantin Argetoianu, politicianul temut, dar respectat de toți adversarii săi – l-a purtat pe Ilie Popescu-Mohora tot mai departe, până la Roma. Acolo, în „cetatea eternă”, a fost martorul unor prefaceri istorice în anii 1942–1943: prăbușirea fascismului și a regimului Mussolini, preluarea puterii de către mareșalul Badoglio, retragerea germanilor și sosirea Aliaților, proclamarea Republicii de la Salo. Din toate a ieșit cu bine, pentru că a fost un om… norocos.

„Am fost norocos, dar numai prin muncă. Nu am realizat nimic fără muncă și toate realizările mele s-au rezumat la satisfacții materiale. Acesta a fost, este și rămâne pentru mine norocul meu. Am avut norocul să fiu ajutat de Constantin Argetoianu, Dumitru Munteanu-Râmnic, Grigore Gafencu, I.Gh. Duca și alți cunoscuți, azi toți dispăruți. I-am pomenit pe cei care m-au ajutat să am puțin noroc. Lipsa unui dram de noroc nu-ți aduce decât neplăceri. Am fost ajutat în viață și de studenții evrei și am crezut într-o stea – să nu fii rău, să iubești adevărul, să înveți din tot ceea ce te înconjoară, frunza, iarba, norul, aripile și zborul păsărilor.” ILIE POPESCU-MOHORA