„Pavază a conservatorismului și a partidului generat de acest curent, Filipescu vedea această construcție ca pe un «complex de elemente» care cuprindea pe lângă o doctrină și «niște tradiții și niște norme de purtare». Pentru ca această doctrină să-și manifeste eficiența trebuia ca propaganda de partid să nu fie o agitație fără noimă, care să fie lovită de sterilitate... De aceea, el vedea calitatea de conservator ca pe o credință, «pe când pentru alții era un rol de jucat». Mai mult, în numele respectului pe care îl datora acestei calități, Filipescu propovăduia în rândurile membrilor Partidului Conservator demnitatea de partid, preferând să îndure «în tăcere criticile», decât să coboare lupta de idei într-o confruntare «cu acei bârfitori la cestiuni personale». Adept al ideii de moralitate în politică, dezaproba căpătuiala pe seama statului, alăturându-i-se, în acest sens, batrânului șef al partidului, Lascar Catargiu, care nu pregetase în 1888, pe când era președinte al Adunării Deputaților, să propună o lege care limita cumulul de funcții, o practică obișnuită în timpul guvernării Brătianu.”

Doru Dumitrescu