O deplină stăpânire a mijloacelor poetice prezidează volumul de debut al tinerei Mihaela Codruța Megan. Lirica ei impresionează prin maturitate, prin strategia discursivă origi­nală, lipsită de ezitările colegilor ei de generație și, mai ales, de totala absență a teribilis­melor de ultimă oră. Autoare a unui volum de poezii de dragoste, Mihaela Codruța Megan practică o lirică trăită sub semnul intensității sentimentelor, al unui preaplin al inimii ce se revarsă în versuri construite după o tehnică proprie a ambiguității, fin elaborată, cu o expresie de mare frumusețe, de un neașteptat rafinament. (ION CRISTOFOR)

Lumina lumii e inima ta albă instituie, cu toată delicatețea și forța, într‑o formulă inedită și îndreptățită, „desăvârșita fericire”. Ceea ce cucerește este încrederea că, la finalul lecturii acestor frumoase poezii, cititorul va prețui, poate nu atât de mult perfecțiunea tehnică, dar, cu siguranță și indubitabil, expresia emoției sincere. Există credința potrivit căreia omul, după ce moare, se transformă în lumină. Convingere care și‑a găsit expresia literară, în cartea de față, într‑un mod cât se poate de autentic și de original. (NICOLAE AVRAM)

mă surprind între pereții albi

îmbrăcând o rochie verde

pornesc desculță prin ploaie

să te găsesc la capătul lumii

acum caii s-au predat

îngăduie-mi să las frumusețea

de-a lungul drumurilor uitate

parfumate cu busuioc

urmele tălpilor mele

au izbucnit în trandafiri roșii

cal verde înaripat

te-am eliberat în visul nostru

pur și strălucitor.