Ţelul de căpetenie al poetei Monica Patriche pare a fi cel de-a intra în spaţiul limbajului liric fără a părăsi iubirea. Identificându-se cu stihia acesteia printr-o asiduitate ce, practic, o permanentizează, se străduieşte a-i asigura un trup verbal, o dublură de natura ficţiunii care s-o propage în spirit. (…) Creaţia Monicăi Patriche e aidoma unui ciorap de mătase întins pe un picior frumos de femeie.

GHEORGHE GRIGURCU

Nu-s mulţi poeţi dispuşi (şi şi mai puţin capabili) să facă salturi atât de spectaculoase pe cât cel făcut de Monica Patriche de la Dar de nuntă din 2007 şi de la Ascultând plânsul ghitarei din 2008 la volumul Seminţe de piatră/ Graines en pierre. (…) O undă din Kavafis parcă a stimulat cristalizarea febrelor şi procesarea lor în rituri melancolice, de epic inefabil. (…) Încă un pas decisiv şi Monica Patriche va ameninţa deschis establishment-ul tinerei noastre poezii.

AL. CISTELECAN