Va veni un timp

Despre zădărniciile existenţei, despre templul de lumină al sufletului, despre trecerea implacabilă a timpului, „ca o adiere”, vorbeşte Petru Lemnaru în poemele sale - austere, sobre, „minimaliste”, reţinute în podoabe expresive. Melopeea sa cumpătată caută scăpări, deschideri, escale, fisuri albiei grăbite a vieţii, de neoprit în trecerea ei prin lume, mânată de o putere neştiută. Autorul e convins că scriind poezie sinele se dezleagă o clipă de acest făgaş fatidic şi poate respira liber. El spune: „să poți a măsura ce te înalță!”, sau: „murind câte puțin…/ învață să trăiești”, sau: „să păstrezi în pază a ta fire!”. Va veni un timp... poate fi luată şi ca o carte fluentă de înţelepciune, pentru un secol ce se anunţă arzător. (Cristian LIVESCU)