O zi din eternitate

Autorul scrie o proza reflexiva ce se releva pe mai multe straturi meditative. Ecoul povestirilor sale naste rezonante ample si coplesitoare. Sunt proiectate imagini si teme prin care se contureaza noi irizari lirice, articulate in alaturari de cuvinte care isi impresioneaza puternic cititorul. Povestile sale reflecta pictura si caligrafie, lumina si umbra, o alchimie originala dintre gand si text, caci scriitorul poarta mereu in text acel mister curgand ca o culoare fluida pe chipul panzei mirate.

Metaforic vorbind, autorul simte ca proza face parte din fiinta domniei sale. El, poezia si proza. Ce dialog minunat! Cu ele nu s-a simtit singur niciodata. Poezia si proza nu au hotar. Cuvintele, la fel. Ele vindeca ranile, deschid ochii ,,orbilor”. Cuvintele adevarate mantuie durerea si intunericul din noi. Vant si cu-vant, duh si vaz-duh! Omule, de unde vine cuvantul? Painea e cuvant, lumina, la fel, ura si intunericul cuvinte sunt. Cuvinte care vindeca si cuvinte care ucid, cuvinte care lumineaza si cuvinte care intuneca. Nevoia de-a rosti cuvinte este una dintre cele mai fierbinti si necesare nevoi ale omului, pe langa nevoia de hrana, de dragoste, de adevar si dreptate. Sculptorul din fata aerului rosteste cuvinte, pictorul si muzicianul la fel. Pentru un scriitor, nevoia de-a rosti cuvinte seamana cu nevoia de-a respira.

Detectam in proza domnului Dinca o serie bogata de ganduri si sentimente, in fond o stare a lumii in plan estetic, o revitalizare a prezentului continuu, dar si a memoriei afective. Viziunea sa este tulburata de marile intrebari existentiale, avand o exprimare neconventionala, din care irumpe un eu incorsetat de contrarii, dar mereu capabil sa gaseasca raspunsuri la excesul de civilizatie cotidiana. Este o creatie incendiara, pana si dragostea e plina de forta, cu trupuri ce se zdrobesc, intreaga fiinta se cutremura in fata misterelor existentei, cu rememorari de taceri ancestrale si suprapuneri de geografii interioare antagonice, crescand fascinant prin ploile toamnei, cand lacul iubirii e plin de nuferi.

Cuvintele au puterea sa dea viata unui univers infinit. Ele pot aduce la existenta un registru nesfarsit de idei si sentimente. Asadar, inchipuie-ti ca ai la indemana o vioara pe care ai primit-o in dar de la parintii tai, adica esti un suflet sensibil si delicat. Prin intermediul ei, detii capacitatea de a transmite vibratiile iubirii pana la capatul lumii. Depinde insa de modul in care ai deprins arta de a transpune in realitatea sensibila nazuintele nobile ale sufletului.

Proza domniei sale este matura, reflexiva, originala in cuvantul si emotia ce razbat din texte memorabile. Autorul se prezinta in fata cititorilor sai cu o carte frumoasa, interesanta si impresionanta. Domnia sa este o fiinta temperamentala, de buna factura, cum putine sunt in literatura noastra contemporana. Povestile sale sunt spumoase ca sampania ce arde gaturile insetate de dragoste. Trecerea timpului induce nostalgie in sufletul scriitorului, care simte ca nu are frica de iarna existentei.

Cuvintele domnului Dinca sunt fluturi metamorfozati in gand. Toate aceste prefaceri prin care trec gandurile scriitorului contureaza un profil impresionant, real si original. Din rodul viselor sale, simtim sunetele suspinelor noastre, doar de noi auzite, in eternul absolut. Proza lui George Dinca este incarcata cu o imagistica specifica, care nu exprima numai asociatii, ci si subiecte de multe ori surprinzatoare. Revelatiile filozofice intotdeauna sunt imbracate in relatiile simple ale cotidianului. Caligraf al starilor si al tulburarilor spirituale, George Teodor Dinca are curajul de a rosti adevaruri, de a realcatui viata din fragmente de vis si taine.