Dacă populațiile din Peninsula Balcanică ar trebui să-și aleagă astăzi o emblemă comună, expresivă pentru peisajul lor natural, cultural și istoric, movilele antropice, mai mari sau mai mici, răspândite pe culmile deluroase ori pe terasele înalte ale apelor în tot spațiul din stepele Bugeacului până la Marea Egee, s-ar putea regăsi cu tot dreptul printre cele mai adecvate opțiuni. Nu doar că sunt numeroase, de ordinul zecilor de mii, dar în anumite regiuni, cum este Dobrogea, ele au devenit chiar peisajul. Nici nu ne-am putea închipui drumurile spre mare fără acele orizonturi ondulate despre care Oreste Tafrali nota în 1927, referindu-se la Mangalia, că reprezentau „un des plus beaux et des plus étranges paysages de la Dobroudja méridionale”