Gainusa cea roscata

O fabulă contemporană care pune în balanță calități și defecte umane, evidențiind triumful și valoarea celor dintâi, indiferent de context.

Puse în pagină în straie noi, fabulele moderne prezintă subiecte moralizatoare deja consacrate în istoria omenirii. Aceleași defecte sunt trase la răspundere, în timp ce personajele necuvântătoare – flori, păsări sau animale – devin portavocea unor replici traduse în limbaj contemporan, formulate parcă pe-nțelesul ascultătorilor de-acum, în aceeași speranță de îndreptare. De-această dată, morala se vrea a fi desprinsă și însușită din cartea „Găinușa cea roșcată”, poveste adaptată de Pilar Martinez, pornind de la un basm popular, și ilustrată de Marco Somà.
Această găinușă roșcată locuiește la o fermă, împreună cu puișorii ei, alături de un câine leneș, de un motan somnoros și de o rață guralivă. Într-o zi, căutând de-ale gurii, aceasta găsește prin grădină câteva boabe de grâu și-i vine ideea să le planteze. Dar niciunul dintre ceilalți locuitori ai fermei nu doresc să îi sară în ajutor. Curând, spicele crescute trebuie secerate, boabele trebuie duse la moară, iar din făină trebuie făcută pâine. Vor putea intui celelalte personaje rolul și beneficiul întrajutorării sau va fi nevoită găinușa să muncească… singură?
În câteva cuvinte, deznodământul ne lămurește situația, revelându-ne totodată morala poveștii. Ademeniți de aroma delicioasă, răspândită de pâinea proaspăt scoasă din cuptor, câinele, motanul și rața se înfățișează la fereastra bucătăriei, așteptându-și porția. Însă, găinușa le spune că tot așa va și mânca, după cum a muncit – singură, doar ea și puișorii ei.
Și totuși, miza atitudinii găinușei este îndreptarea greșelilor, nu pedepsirea lor, în timp ce refuzul prezentat celor trei personaje devine sinonim confruntării cu oglinda propriilor defecte. Fiecare ipostază din care găinușa le cere acestora ajutorul le demonstrează nepăsarea și lenea, în timp ce finalul povestirii le evidențiază și lăcomia și dorința de a primi totul de-a gata. Din acest motiv, ei și refuză să o ajute pe găinușă, deoarece cred că se pot bucura de roadele muncii cuiva fără niciun efort, profitând de aceleași drepturi și privilegii.
Încă de la începutul narațiunii, actanții sunt portretizați schematic, dar evidențiază trăsături diferite. Astfel, câinele, motanul și rața sunt individualizați din punct de vedere moral, probându-și caracterul, și totodată defectul, în fiecare dintre întâlnirile cu găinușa. Pe de altă parte, găinușei i se asociază doar o particularitate fizică, dar aceasta este dublată în subsidiar de hărnicie neostoită și de grija continuă pentru cei trei semeni ai săi. În fond, fiecare dialog inițiat și fiecare propunere de a se lăsa ajutată traduce dorința acesteia de a-și face prietenii părtași nu doar la muncă, ci și la bucuria pe care aceasta o succedă – înfruptarea din aceeași pâine.
Și, deși nu le dăruiește o bucată din pâinea la care a trudit doar ea, protagonista cărții le oferă celor trei o lecție fundamentală despre însemnătatea ajutorului reciproc, despre respectul față de aproapele și față de munca prestată de acesta. Ba mai mult decât atât, gestul ei reiterează faptul că, în final, doar calitățile sunt recompensate, în timp ce defectele trag ponoasele.
Cartea „Găinușa cea roșcată”, redând povestea adaptată de Pilar Martinez, pornind de la un basm popular, și ilustrată de Marco Somà, pune în mod pilduitor în balanță defectele și calitățile umane, doar pentru a ne aminti efemeritatea unora și perenitatea celorlalte și pentru a ne încuraja să credem că frumusețea valorilor irupe întotdeauna, indiferent de context.

Vârsta recomandată: 2+