In volumul de fata, Vintila Ivanceanu ii dedica cateva versuri lui Francois Villon, iar de atunci obsesia poetului-vagabond il va urmari, marcandu-i destinul poetic. Considerat neoavangardist sau oniric, alaturi de Leonid Dimov ori Emil Brumaru, poetul si prozatorul de mai tarziu a formulat o viziune coerenta asupra realitatii, identificata prin doua repere fundamentale. Primul e legat de cuvant si vizeaza materializarea acestuia in discurs si puterea lui violenta de intemeiere, mitologizarea si aneantizarea lui, siluirea si slavirea lui in aceeasi masura. Cel de-al doilea este filonul erotic, prezent in majoritatea textelor sale.