Născut în anul 1947, Adrian Popescu e, pe de o parte, un poet fără vârstă, asociindu-se spiritual și estetic cu cele mai diferite promoții poetice din spațiul literelor românești, iar pe de altă parte e unul dintre reprezentanții marcanți ai celebrei echipe de la Revista „Echinox”, revistă care a făcut epocă în istoria contemporană a poeziei românești.

Mircea Iorgulescu îl definea drept „poet al beatitdinii şi al beatificării”, Ion Pop afirmă cu certitudine că poetul „simte zeii în flăcările aragazului din prozaica bucătărie”, Nicolae Manolescu zice că poezia lui Adrian Popescu, scrisă „într-o limbă de extremă finețe”, are „gust de zmeură”, iar poetul însuși se autodefinește drept un „blând poet naturist”.

Volumul antologic reprezintă o selecție, o panoramă a poeziei sale, de la cartea de debut („Umbria (1971) la ultimele titluri recente, toate păstrând aceeași „viziune franciscană” și „religiozitate” poetică pe care i-au remarcat-o criticii și cititorii devotați.

Cartea se adresează tuturor iubitorilor de poezie autentică.