In studiul Francmasoneriei, exista doua tipuri de afirmatii care sunt prezentate mintii cercetatorului curios, care uneori sunt concurente, dar mult mai des conflictuale in caracterul lor. Este vorba despre cele istorice si cele traditionale, fiecare dintre ele apartinand francmasoneriei asa cum ne putem gandi la ea sub un alt aspect.

Afirmatia istorica se refera la institutie, asa cum o privim din punct de vedere exoteric sau public; cea traditionala se refera doar la caracterul sau ezoteric sau secret.

Imprumutand limbajul tehnic al arheologiei, as spune ca istoria masoneriei poate fi impartita in doua perioade – preistorica si istorica. Prima este traditionala, cea de-a doua documentara. Fiecare dintre aceste diviziuni trebuie sa fie clar definita in orice investigatie istorica. Mai exista o diviziune, in istorie ezoterica si exoterica. Prima tine exclusiv de arcanele Ordinului si nu poate, asa cum am spus, sa faca obiectul unei investigatii istorice. Cea de-a doua intra in sfera studiului istoric si este supusa tuturor legilor criticii istorice.

Cand tratam francmasoneria ca pe una dintre organizatiile sociale ale lumii – ca pe una dintre acele institutii care sunt rezultatul civilizatiei si care au aparut in progresul societatii; si, in cele din urma, cand analizam care sunt influentele pe care conditiile variate ale acestei societati le-au produs asupra ei si ce influente a produs la randul sau asupra acestor conditii variate – atunci am inceput rezolvarea unei probleme istorice si trebuie sa urmarim aceasta cercetare printr-o metoda istorica, si nu altfel. Trebuie sa renuntam la orice speculatie, deoarece istoria se ocupa doar de fapte.