Mihaela Oancea nu scrie un volum de versuri, ci o carte structurata aproape ca un poem, De-a viata, in care fiecare parte sustine intregul si se lumineza de la acesta. Este ca un flux continuu de elemente ce se strang si se rasucesc revelatoriu asupra omului si a vietii sale surprinse in criza si declin. Ba , in caz individual, si ca moarte, ca trecere de prag in zaristea albastra. Privirea declinului prin ,,ferestre in noapte,, a albastrului licarind de vesnicie, este a omului in genere, transsubiectiva de sorginte expresionista, amitind parca de Trakl, departe de pernicioasele subiectivisme lirice actuale.