Pentru neobositul baiat de unsprezece ani, presiunea era un lucru obisnuit. O resimtea zi de zi la scoala. Cu totii puneau presiune, de la asistenti, la oamenii de serviciu, la profesori sau directori. Acesta era rolul principal al scolii. Cu cat rezistai unei presiuni mai mari, cu atat erai mai apreciat in Alandalia. Intorsograma scolara nu era doar neprietenoasa, era de-a dreptul uracioasa. Iti punea piedica, te tragea de par, iti dadea mancarimi la subrat. Tragea dupa tine pe ascuns fie cu un elastic dureros, fie cu o prastie enervanta. Sacaitoarea adunatura de informatii si idei obisnuia sa arunce cu nisip in directia ochilor. Iti tragea ciuble, dadea cu ciocanul la rotula, te strangea binisor de gat, iti turna apa rece dupa cap, te calca pe degetul mic de la picior, iti lipea guma de mestecat in par. Iti punea piuneze pe unde prindea, pana si acasa. Trebuia urmata la milimetru. "Teme in exces, cat mai mult si cat mai des" si "Memorez, deci exist" erau principiile de baza ale scolii alandala. Ce nu aparea in programa nu exista. Atrasese pana si parintii de partea sa: dupa presiunea de la scoala urma perpeleala de acasa. Temele pentru acasa aveai impresia ca sunt pentru generatia viitoare, nu pentru ziua urmatoare, intr-atat erau de multe. Iar in Alandalia mult insemna, automat, si bine.