Zbigniew Herbert (1924 – 1998), poet, eseist dramaturg, reprezintă alături de T. Różewicz, Czesław Miłosz şi Wisława Szymborska, generaţia de vârf a poeziei polone contemporane. A debutat în presa literară în anul 1950. Primul său volum de versuri, Struna luminii, a apărut în anul 1956. Dintre textele cele mai apreciate ale poetului face parte ciclul Pan Cogito, având ca erou un personaj adânc înrădăcinat în tradiţia culturală europeană, purtător al unui mesaj cu profunde semnificaţii morale.

În anii ’80, Herbert a devenit un poet de seamă al opoziţiei din Polonia. În anul 1986 s-a stabilit la Paris, revenind în ţară în 1992. Dintre volumele de versuri pe care le-a publicat, menţionăm: Hermes, câinele şi steaua, 1957; Studiul obiectului, 1961; Inscripţia, 1969; Pan Cogito, 1974; Raport din Oraşul împresurat şi alte versuri, Paris, 1983; Elegie pentru despărţire, Paris, 1990; Rovigo, 1992; Epilogul furtunii, 1998. A mai publicat 3 volume de eseuri despre cultură şi artă (Barbarul din grădină, 1962, Natură moartă cu zăbală, 1993; Labirint la mare, 2000), precum şi un volum de teatru (Dramaty, 1997). A primit numeroase premii (premiul Herder, 1973; Petrarca, 1978; Pen Club, 1989 etc.).

„Ciclul Pan Cogito, cu trimiteri directe la raţiune chiar din titlu, se constituie într-o convingătoare demonstraţie poetică a necesităţii imperativelor morale. Fără memoria semnificaţiilor etice, gesturile şi faptele culturale sunt lipsite de suport, devenind simple elemente decorative, într-un peisaj pestriţ, fără liantul necesar. Pan Cogito, un alter ego al poetului, reflectează asupra rosturilor existenţiale, lansând provocarea raţiunii şi a cumpătării în faţa afectelor necontrolate sau a răului devastator”
Constantin Geambaşu