Mereu în căutarea a ceva ce pare intangibil, Dan e un veșnic rătăcitor – din Botoșani, Iași și București, ajunge până în Berlin, Londra și Stockholm. Și totuși, nu se simte nicăieri acasă. Sărăcia, mizerabilismul și degradarea, boala și moartea îl urmăresc pretutindeni, iar refugiul sunt drogul, alcoolul și dragostea – pe toate le primește cu un amestec de emoții. Reîntors în orașul natal, în camera copilăriei, el rememorează fragmente, momente, amănunte, senzații. Aparent, când lucrurile neplăcute devin amintire sau sunt așternute pe hârtie, contururile lor tăioase sunt îndulcite de fluiditatea și aura melancolică pe care le capătă.

„Dacă încerci să vezi cum funcționează textele lui Sociu, îți dai seama că, deși ele curg firesc și aparent spontan, la inspirație, rezultă dintr-o premeditare artistică îndelung exersată. Cele mai multe fac parte din categoria celor care nu se pot repovesti decât citându-l pe autor cuvânt cu cuvânt. Altfel le pierzi printre degete, cum se întâmplă dacă încerci același lucru cu povestirile lui Salinger sau ale lui Capote.” (Cristian Teodorescu)