Celălalt Valéry a fost, poate, şi sceptic, şi agnostic. Însă, mai degrabă, un spirit detaşat. Simţindu-se totodată legat de univers şi produs disociat de el. Estimând că toate cuvintele acoperă doar cuvinte şi refuzând să le accepte altfel decât ca pe nişte semne ale neputinţei. Aşa vede în moarte denumirea unui act al inimii, nimic mai mult, iar dincolo de moarte nu e niciun cuvânt care să-i aducă o certitudine. Iată de ce nu s-a implicat în nicio dezbatere religioasă. Dacă şi-a arătat animozitatea faţă de Pascal, asta nu a fost pentru că francezul a uzat de religie, ci pentru că omul de ştiinţă a murit atunci aproape în pragul calculului infinitezimal. Ştiinţa şi matematicile îl atrăgeau, se afirmau constant în căutarea preciziei ireductibile la limbajul cotidian. Şi, mai mult, căuta în ele ceva , fiindcă a căuta pentru a căuta îi părea o înteprindere tenebroasă.

Celălalt Valéry sau omul interogaţiei. Chiar când pare a afirma ceva, rămâne în îndoială prin grija de a nu contraria deloc un adevăr mereu posibil, fie şi contrar. Celălalt Valéry sau mersul de-a lungul materiei umane cel mai puţin carnale, aşadar cel mai puţin imorale a omului. Celălalt Valéry sau despre uman şi marginile sale, dar care se întâlneşte chiar în refuzurile sale cu o oarecare tradiţie a gândirii integre şi pure, odată ce ea pleacă de la o integritate caracterială şi de la o puritate intenţională. Celălalt Valéry. Paul Valéry.