Goliardice. Corespondenta (1973-1997)

În Cluj e destul de plăcut: un fel de toamnă-iarnă cețoasă cu geamuri aburite în cîrciumi și lume multă înlăuntrul acelorași. (Marian Papahagi)

Nu cred că există un sediu de redacție mai frumos decît acela al Echinox-ului. Chiar dacă e vorba numai de această cameră a noastră, boltită și cu iz mănăstiresc… (ION VARTIC)

Îmi permit deci să afirm că aceste scrisori, adesea goliardice în stil și conținut, reprezintă crâmpeie de istorie literară, și merită să fie cunoscute de cei care au trăit în spiritul echinoxist, dar și de cei care nu au cunoscut acea epocă și acel mediu. Transcriind scrisorile care urmează, am simțit mereu că tonul ludic al acestui schimb epistolar ascunde, de fapt, un joc serios. (LUCIA PAPAHAGI)

Scrisorile acestea îmbogățesc cu nuanțe semnificative timpul trăit cu tensiuni – dar, aici, mai ales cu destinderi ludice. Scoase din sertare după câteva decenii de la scriere, aceste epistole spun și ele, direct sau indirect, destule lucruri interesante și semnificative despre momentul redactării lor și completează cu nuanțe noi portretele a doi prieteni care au găsit în râs, într-un timp de multiple contaminări periculoase și într-alt fel grave, o formă de terapie cât de cât eficientă. (ION POP)