Romanul este însoțit de prefața lui Gioacchino Lanza Tomasi, fiul adoptiv al autorului, dedicată metamorfozelor pe care le-a suferit textul, precum și de două fragmente inedite și câteva poeme cuprinse în așa-numitul „Canțonier al casei Salina“.

„Dragă Enrico, în mapa de piele vei găsi manuscrisul dactilografiat al Ghepardului. […] Mi se pare că prezintă un oarecare interes, pentru că se referă la un nobil sicilian într-un moment de criză (ceea ce nu înseamnă doar cea din 1860), felul în care el reacționează la această criză și cum se accentuează decăderea familiei sale până la risipirea ei aproape totală; toate astea văzute dinăuntru cu o oarecare participare a autorului și fără nici o ranchiună. […] Sicilia este aceea care este: cea din 1860, de dinainte și dintotdeauna. Cred că totul este impregnat de o proprie poezie melancolică. […] Fii atent: câinele Bendicò e un personaj foarte important și aproape că este cheia romanului.“ — GIUSEPPE TOMASI DI LAMPEDUSA, Scrisoare către Enrico Merlo di Tagliavia din 30 mai 1957

„Fără îndoială, aceasta e o carte pe care autorul a purtat-o și a hrănit-o înlăuntrul său toată viața. Când terminăm de citit Ghepardul, ne aducem aminte totul și suntem siguri că mai devreme sau mai târziu vom vrea să-l recitim de la prima la ultima pagină. Ne întrebăm despre câte cărți din acest deceniu se poate spune același lucru.“ — EUGENIO MONTALE, Corriere della Sera, 12 decembrie 1958