In prezenta lucrare, focarul investigativ este dat de analiza tipologica a femeii-cititor postulata de trei romanciere victoriene – Charlotte Brontë, Emily Brontë si George Eliot – in Jane Eyre (1847), La rascruce de vinturi (1847), Adam Bede (1859), Moara de pe Floss (1860) si Middlemarch (1871- 1872). Actul lecturii savarsit de femeile fictionale ale romanului englezesc din perioada victoriana impune, fara indoiala, clarificari si delimitari. Cronologia interioara a textelor plaseaza biografia femeii-cititor din cele cinci texte-matca emblematice pentru perioada victoriana intr-un proces istoric, cultural, educational si social mai larg care presupune, in Anglia secolul al XIX-lea, proliferarea cartilor de toate felurile, diversificarea publicului cititor, relativizarea gustului pentru lectura, dar si polivalenta tipurilor de placere si instruire oferite de aceasta. Intentia centrala a cartii este, asadar, de a formula o descriere integrala a notiunii de „lectura”, revolutionata in epoca victoriana, cand relatia autor-carte-cititor a devenit imposibil de contabilizat, iar publicul feminin a devenit din ce in ce mai rafinat.
Cartea se adreseaza nu numai anglistilor, ci – gratie metodologiei exegetice utilizate – si publicului larg, nespecializat. Ce suflu nou li se poate adauga unor figuri iconice ale literaturii engleze din secolul al XIX-lea si personajelor feminine create de condeiul romancierelor vremii, intoarse deja pe toate partile? Raspunsul reprezinta un prilej oportun pentru acesta lucrare de a aduce in discutie, printr-o analiza orientata catre cititor, functia lecturii (active, productive, in ultima instanta, propulsand dorinta beneficiarului de a scrie si de a rescrie orice fenomen complex care castiga aprobarea etichetei de text) – pe scena unor schimbari identitare – in viata femeii-cititoare/intelectuale/educate si, prin extindere, in destinul psiho-cultural al femeii care citeste, femeie atestata istoric si cultural. In spatiul vestic, interesul metodologic pentru actul lecturii (savarsit de femei fictionale si istoric atestate deopotriva) a atins, in ultimele decenii, nenumarate nuantari si perfectionari. Cum interesul pentru femeia-cititor asa cum e reprezentata aceasta in romanul victorian este unul destul de slab in spatiul autohton, nu poate fi trecut sub tacere nici telul indirect al lucrarii de a contribui la imbogatirea poeticii lecturii. Alegerea celor cinci exemple lectoriale discutate pe larg in cadrul lucrarii nu este deloc arbitrara. In jocul complex al citirii din cadrul celor cinci romane putem descoperi expansiunea constiintei textuale (in acceptia antropologilor culturali) engleze: fiecare text se refera ad infinitum la alte texte, obligand cititorul extern sa (re)citeasca atat textul-matca, cat si textele inglobate, apartinand predecesorilor. Scopul final al lecturii femeii-cititor este, asa cum fiecare manunchi de ipoteze avansate in ultimele cele trei sectiuni ale cartii o va indica, auto-citirea – scrutarea sinelui prin noi forme de auto-cunoastere si lizibilitate.