In legatura cu Stepancikovo, Dostoievski anunta intr-o scrisoare ca intentioneaza sa scrie un roman cu „idee”. Si chiar daca aceasta ar fi ideea fundamentala pe care o promoveaza, coordonatele operei - inclusiv personajul central si problematica ei - sunt considerabil largite (asa cum se intampla cu toate marile sale romane), dat fiind structura ei polifonica. Se poate spune ca este primul roman polifonic in literatura lui Dostoievski, atat de vadita fiind multitudinea „vocilor” ce se interfereaza si se invalmasesc, aproape haotic, pe plan exterior si interior, imbogatind forul launtric al personajelor-cheie. Aceasta se refera indeosebi la Foma Opiskin si la opusul sau, Egor Ilici Rostanev. Despre cel dintai s-a afirmat ca ar fi un dublu (o personalitate dedublata): „Contradictia dintre orgoliu si autoumilire in caracterul lui Opiskin se desavarseste, cristalizandu-se intr-o contradictie mai profunda a sadismului imbinat cu suferinta. Calau si martir in acelasi timp - iata noul tip al dublului pe care ni-l ofera Dostoievski...” (V. F. Pereverzev, Creatia lui Dostoievski, Gosizdat, Moscova, 1922, p. 77).